Gică Hagi a protestat vehement în fața arbitrului de centru Sebastian Colțescu, după ce acesta a dictat penalty-ul din care FCSB a deschis scorul în meciul cu Farul.
FCSB și Farul au intrat la egalitate la vestiare după primele 45 de minute, 0-0, dar bucureștenii au reușit să deschidă scorul la scurt timp după pauză. Arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri după duelul dintre Tudor Băluță și Adrian Șut, dar reluările au demonstrat că intervenția fotbalistului „marinarilor” nu a fost atât de dură precum ar fi putut să pară „pe viu”.
Arbitrii din camera VAR nu au intervenit deoarece faza nu a fost evidentă, astfel că au mers pe mâna „centralului”, care a intrat în gura lui Gică Hagi, antrenorul campioanei fiind extrem de vehement.
Gică Hagi a protestat vehement în fața lui Sebastian Colțescu după ce acesta a dictat lovitură de la 11 metri în minutul 55 al meciului Farul – FCSB. Arbitrul de centru a venit la marginea terenului pentru a-l liniști pe „Rege”, însă fără prea mare succes.
Antrenorul constănțenilor a făcut o adevărată criză de nervi, reproșându-i pe un ton ridicat arbitrului decizia luată. Antrenorul i-a transmis inclusiv „Au văzut toți” și a întrebat în mod obsesiv de ce nu s-a intervenit din camera VAR.
Sebastian Colțescu a rămas fără opțiuni și s-a văzut nevoit să îi arate cartonașul galben lui Gică Hagi, pentru proteste.
FARUL: Aioani – Dussaut, Larie (cpt.), Artean, Kiki – Băluță, Nedelcu, Grameni – Grigoryan, L. Munteanu, Budescu REZERVE: Buzbuchi – Sîrbu, M. Popescu, Boli, N. Popescu, Vînă, Mazilu, Andronache, Sali ANTRENOR: Gheorghe Hagi
FCSB: Târnovanu – Pantea, Ngezana, Dawa, Radunovic – Ov. Popescu, Șut, Olaru (cpt.) – Oct. Popescu, Compagno, Fl. Coman REZERVE: A. Vlad – V. Crețu, Panțîru, Haruț, Miculescu, Lixandru, M. Toma, Radaslavescu, Djokovic ANTRENOR: Elias Charalambous
STADION: „Academia Gheorghe Hagi” ARBITRU: Sebastian Colțescu / A1: Radu Ghinguleac; A2: Daniel Mitruţi ARBITRU VAR: Marcel Bîrsan; ARBITRU AVAR: Mariana Trandafir
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER